Îndatorirea fundamentală de a proteja mediul înconjurător sănătos

Adrian Crasnobaev, doctorand, ICJP al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Recenzent: Silvia Goriuc , doctor în drept, conferenţiar universitar

Dreptul fundamental al omului la un mediu înconjurător sănătos, este privit atît ca un drept natural recunoscut fiecărui individ indiferent de apartenenţa sa politico-juridică la un anumit stat, cît şi o libertate, ceea ce oferă titularului acestui drept posibilitatea de a-şi alege modalităţile de realizare şi protecţie a dreptului nominalizat, fiind tălmăcit ca un drept individual fundamental consfinţit în majoritatea constituţiilor lumii şi asigurat prin instituirea îndatoririi de a proteja mediul înconjurător, deoarece un drept poate fi realizat numai atunci cînd lui îi corespunde o anumită obligaţie a statului şi organelor sale de a-l asigura sau este imposibilă realizarea acestui drept fără datoria solemnă de a contribui prin toate mijloacele posibile la protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător. Cuvinte cheie: drept, îndatorire, mediu înconjurător, instrument de asigurare, stat.

The fundamental human right to a healthy environment, is examined as a natural right recognized behind every individual regardless of their politico-juridical affiliation to a certain state, as well as a liberty, which offers the holder of the right the possibility to choose the ways of realization and protection of the right concerned, being interpreted as an individual fundamental human right regulated by the majority of the constitutions of the world and ensured through the establishment of the duty to protect the environment, because such a right can be realized only when it corresponds to a certain duty of the state and its institutions to ensure it or its realization is impossible without the solemn duty to contribute, in every way possible, to the protection and improvement of the environment. Key-words: right, duty, environment, insurance mechanism, state.

Norma fundamentală prezintă importanţă prin consacrarea constituţională a dreptului la un mediu înconjurător sănătos şi asigurarea unei garantări efective a acestui drept. În scopul protecţiei eficiente a mediului şi a minimalizării problemelor de mediu este necesară intervenţia statului, care alături de asigurarea unui cadru legislativ pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos, mai este obligat să protejeze mediul şi să nu permită persoanelor fizice sau juridice să polueze prin acţiunile lor, ci dimpotrivă să îmbunătăţească condiţiile de mediu.

Deoarece, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului constituie nu doar o realitate, ci şi o finalitate a întregii activităţi umane1, instituţia drepturilor omului defineşte şi însumează un ansamblu de drepturi, libertăţi şi obligaţii ale oamenilor unii faţă de alţii, ale statelor de a apăra şi promova aceste drepturi, ale întregii comunităţi internaţionale de a veghea respectarea drepturilor şi libertăţilor respective în fiecare ţară, intervenind în acele situaţii în care drepturile omului ar fi încălcate într-un anumit stat2, inclusiv şi a dreptului constituţional la un mediu înconjurător sănătos, care fiind recunoscut ca drept fundamental al omului, şi impus ca un drept de a treia generaţie cu rădăcini adînci în realităţile sociale şi economice, ulterior consfinţit în conţinutul constituţiilor unui şir de state.

În opinia lui Zorikin V., fiecare drept poate fi realizat numai atunci cînd lui îi corespunde o anumită obligaţie a statului şi organelor sale de a-l asigura.3 În această ordine de idei, reiese că asigurarea şi realizarea dreptului constituţional la un mediu înconjurător sănătos este imposibilă fără datoria solemnă de a contribui prin toate mijloacele posibile la ameliorarea mediului înconjurător, deoarece vizează existenţa şi protejarea atît a oamenilor, cît şi a întregii naţiuni4.

Prof. Iancu Gh. este de părere că îndatorirea fiecărui cetăţean de a proteja mediul are un scop comun — de realizare a celor două dimensiuni, umană şi naturală, a dreptului fundamental la un mediu protejat5.

În viziunea lui Cârnaţ T., îndatoririle fundamentale mobilizează cetăţenii la realizarea scopurilor societăţii constituind în acelaşi timp o garanţie a realizării efective a drepturilor fundamentale, iar din considerentul că drepturile cetăţeneşti sunt un produs al mediului social şi trebuie exercitate în aşa fel încît să nu aducă atingeri drepturilor şi libertăţilor altor indivizi aflaţi pe teritoriul statului, acestea necesită a fi recunoscute de rînd cu îndatoririle fundamentale6.

Prof. rus Baglai M.V. este de părere că obligaţiile reprezintă un element component al statutului juridic al individului, care se află într-o strînsă legătură cu drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului. Argumentînd unitatea acestor două elemente componente ale statutului juridic al individului, autorul afirmă că așa precum este imposibilă situaţia individului înzestrat numai cu obligaţii, aşa şi existenţa drepturilor fără de obligaţii este de neconcepută, deoarece libertatea devine reală în toate formele sale numai atunci cînd îmbracă forma unei ordini axate pe justiţie, iar această ordine reprezintă în sine unitatea drepturilor şi obligaţiilor7.

În acelaşi sens, prof. Guceac I. susţine că îndatoririle fundamentale sunt corelative drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar caracterul corelativ al îndatoririlor cetăţeneşti faţă de drepturi este pe deplin justificat şi nici o persoană fizică sau juridică nu se poate prevala doar de drepturi, fără a-şi asuma şi obligaţii corespunzătoare, pe motiv că îndatoririle fundamentale sunt esenţiale, vitale pentru stat, în aceeaşi măsură în care drepturile şi libertăţile sunt esenţiale pentru individ8.

Conceptul corelaţiei şi unicităţii dintre drepturi şi îndatoriri, este susţinut şi de către Teo Cârnaţ, care remarcă că drepturile subiective nu pot fi exercitate fară a fi corelate cu unele obligaţii juridice, deoarece aceste două componente alcătuiesc conţinutul oricărui raport juridic, prin urmare îndeplinirea îndatoririlor fundamentale formează în acelaşi timp mijlocul prin care se realizează drepturile subiective, prin care oamenii contribuie la realizarea scopului şi sarcinilor societăţii în ansamblu9.

În viziunea constituţionalistului rus Cirkin V.E. îndatoririle fundamentale pot fi clasificate în îndatoriri consfinţite şi adresate concomitent atît omului, cît şi cetăţeanului, sau obliga numai cetăţenii10. Astfel din prima categorie ar face parte şi obligaţia de a proteja mediul înconjurător, de rînd cu alte îndatoriri precum: de a respecta Constituţia şi legile ţării, plata impozitelor, etc., iar din a doua categorie, autorul enumeră îndatoririle de apărare a patriei, de a participa la alegeri sau de a deţine studii medii de cultură generală.

Referitor la clasificarea îndatoririlor fundamentale s-a expus şi Cârnaţ T., care distinge două categorii principale:11

a) obligaţii fundamentale faţă de stat, în care se cuprind: apărarea patriei; devotamentul faţă de ţară; respectarea Constituţiei şi a celorlalte legi; de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice;

b) îndatoriri fundamentale destinate să asigure convieţuirea paşnică a cetăţenilor şi a celorlalte persoane aflate pe teritoriul ţării: îndatorirea de a respecta drepturile, interesele legitime şi demnitatea altor cetăţeni; îndatorirea cetăţenilor moldoveni, a cetăţenilor străini şi a apatrizilor de a-şi exercita drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă; îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea copiilor şi a copiilor de a le acorda ajutor părinţilor, precum şi obligativitatea ocrotirii mediului înconjurător de rînd cu ocrotirea monumentelor de istorie şi cultură.

De asemenea, studiind conţinutul diferitelor constituţii ale ţărilor europene, atestăm faptul că în unele constituţii îndatorirea de a proteja mediul se regăseşte în textul aceluiaşi articol sau aliniat prin care se consfinţeşte şi dreptul subiectiv la un mediu înconjurător sănătos, cum ar fi spre exemplu: art. 66 a Constituţiei Portugaliei, art. 45 a Constituţiei Spaniei, art. 55 a Constituţiei Bulgariei, art. 44 a Constituţiei Slovaciei, art. 72-73 a Constituţiei Sloveniei, art. 69 a Constituţiei Croaţiei, art. 35 a Cartei drepturilor şi libertăţilor fundamentale în Constituţia Cehiei, art. 20 a Constituţiei Finlandei, art. 35 a României, precum şi art. 73-80 a Constituţiei Elveţiei; iar în unele, obligaţia respectivă, este stipulată într-un articol aparte al legii supreme, prin exemplificare: art. 24 a Constituţiei Greciei, art. 52 a Constituţiei Croaţiei, art. 53 a Constituţiei Estoniei, art.56 a Constituţiei Albaniei, art. 66 a Constituţiei Ucrainei, art. 44 şi art. 55 a Constituţiei Belorusiei, art. 58 a Constituţiei Federaţiei Ruse, precum şi art. 21 şi 22 a Constituţiei Olandei.

Analizînd prevederile constituţionale autohtone referitoare la protecţia mediului, ne este greu să încadrăm prevederile Constituţiei noastre în vre-una din categoriile sus-numite pe motiv că obligaţia de a proteja mediul înconjurător este regăsită atît în articole aparte precum art. 46 aln.(5) şi art. 59, cît şi în textul art. 37 a Legii Supreme, sub forma instituirii răspunderii juridice pentru persoanelor fizice şi juridice care aduc daune sănătăţii şi avutului unei persoane ca urmare a unor contravenţii ecologice. Deşi aln. 4 al art. 37 a Constituţiei R.M. nu stipulează în mod direct obligaţia de a proteja mediul înconjurător, ci doar camuflat, prin instituirea unei răspunderi juridice limitate cu referire doar la încălcarea legislaţiei contravenţionale orientate spre ocrotirea sănătăţii şi a avutului persoanei, fiind omise celelalte componente naturale şi artificiale ale mediului, totuşi este evident că respectiva răspundere este rezultatul nesatisfacerii concomitente a două îndatoriri fundamentale:

— una prevăzută de art. 55 a Constituţiei R.M,. şi anume cea de exercitare a drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, fără a aduce lezări drepturilor şi libertăţilor altor persoane, inclusiv celui la ocrotirea sănătăţii şi proprietăţii;

şi alta de art. 59 a Constituţiei R.M., care prevede obligaţia de a proteja mediul înconjurător.

În rezultat avem 3 prevederi constituţionale, care stipulează obligaţia de a proteja mediul înconjurător, două dintre care au o sferă mai limitată — cu referire la proprietatea privată şi ocrotirea sănătăţii, precum şi a încălcării legislaţiei contravenţionale, nefiind luată în calcul cea civilă şi penală, iar art. 59 reprezintă baza instituiri unei răspunderi juridice complexe — ca rezultat al nesatisfacerii îndatoririi fundamentale de a proteja mediul înconjurător.

În viziunea noastră, ar fi reuşită şi pentru Constituţia Republicii Moldova varianta regăsită în textul Constituţiei revizuite a României, care prin art. 35 aln. 3 stabileşte că „Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător„.

Prin urmare, considerăm că ar fi necesar de a înlocui art. 37 aln. 4 avînd conţinutul „Persoanele fizice şi juridice răspund pentru daunele pricinuite sănătăţii şi avutului unei persoane ca urmare a unor contravenţii ecologice„ cu textul „Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător„, şi excluderea din conţinutul art. 59 a sintagmei „mediului înconjurător„, astfel că varianta finală a art. 59 fiind „Protecţia, conservarea şi ocrotirea monumentelor istorice şi culturale constituie o obligaţie a fiecărui cetăţean“.

Suntem de părere că modificarea respectivă ar lichida existenţa polemicilor referitoare la determinarea cercului de subiecţi cărora le este adresată respectiva obligaţie, adică — îndatorirea de a proteja mediul este o obligaţie a tututor celor care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova (cetăţenii R.M., străinii şi apatrizii) sau numai a cetăţeanului?

Cauza existenţei acestor discuţii este datorată şi de prezenţa a următoarelor prevederi legislative:

art. 37 aln. 4 a Constituţiei R.M. prevede că „Persoanele fizice şi juridice răspund pentru daunele pricinuite sănătăţii şi avutului unei persoane ca urmare a unor contravenţii ecologice„ — conţinutul căruia determină că toate persoanele fizice (inclusiv cetăţenii R.M., strănii, şi apatrizii) şi persoanele juridice sunt obligate de a proteja mediul înconjurător;

art. 59 a Constituţiei R.M. stabileşte că „Protecţia mediului înconjurător, conservarea şi ocrotirea monumentelor istorice şi culturale constituie o obligaţie a fiecărui cetăţean„, fiind prevăzută doar o singură categorie de subiecţi înzestraţi cu obligaţia de a proteja mediul, şi anume — cetăţenii Republicii Moldova. Însă referitor la sintagma „fiecare cetăţean„, autorii comentariului12 Constituţiei RM. declară că „deşi se operează cu noţiunea de cetăţean, dispoziţia constituţională trebuie înţeleasă ca fiind adresată fiecărui om”;

art. 31 şi 32 a Legii privind protecţia mediului înconjurător13 care stipulează că „protecţia mediului constituie o obligaţiune generală a locuitorilor republicii…“ şi respetiv „agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, sînt obligaţi„ să protejeze mediul înconjurător, prin urmare este lărgit şi cercul subiecţilor înzestraţi cu sarcina de a-şi satisface obligaţia de a proteja mediul.

Aşadar, din considerentul că realizarea drepturilor ecologice a cetăţenilor întotdeauna se află într-o strînsă corelaţie cu îndeplinirea de către aceştea a unor obligaţii faţă de societate şi stat, pe motiv că nu există drept subiectiv neasigurat de existenţa unei anumite obligaţii corespunzătoare lui, şi invers14, considerăm că introducerea modificării este necesară de a o efectua atît din punct de vedere teoretic, deoarece este inacceptabil ca un drept subiectiv garantat de către stat (dreptul la un mediu înconjurător sănătos) fiecărui om să nu fie sprijin de existenţa unei îndatoriri fundamentale cu acelaşi cerc de subiecţi de satisfacere a ei; cît şi practic, pe motiv că anume norma constituţională este superioară celorlalte prevederi legale, fiind determinat şi cercul de subiecţi ai răspunderii juridice, ca rezultat al nesatisfacerii obligaţiei constituţionale.

Ar fi de remarcat şi faptul că de conţinutul normei constituţionale care consfinţeşte îndatorirea de a proteja mediul înconjurător depinde nu numai cercul de subiecţi care sunt obligaţi prin Legea Fundamentală de a proteja mediul, dar şi momentul producerii efectelor juridice a acestei obligaţii asupra persoanelor. Prin urmare, în cazul cînd obligaţia de a proteja mediul înconjurător este adresată „numai cetăţenilor Republicii Moldova„, ea îşi produce efectele sale juridice asupra acestei persoane din momentul dobîndirii cetăţeniei Republicii Moldova, iar în varianta „tuturor locuitorilor republicii„, din clipa cînd a intrat pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de statutul său juridic- cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid.

Problema subiecţilor obligaţi de a proteja mediul înconjurător se reflectă şi în clasificarea obligaţiilor ecologice după conţinut, întîlnită în literatura de specialitate rusă. Autorii clasificării sunt de părere că, în baza conţinutului lor, obligaţiile din sfera protecţiei mediului se împart în două categorii şi anume: generale, care sunt obligatorii pentru toţi locuitorii teritoriului statului respectiv, şi speciale — specifice numai unei anumite categorii de populaţie sau activitate15.

În viziunea noastră respectiva clasificare nu poate fi reţinută din motivul că este axată pe un aspect prea larg al conţinutului obligaţiilor ecologice, iar pe alocuri se observă o uşoară combinare a două criterii de clasificare, şi anume: conţinutul şi subiecţii, ceea ce în rezultat crează o confuzie între conţinutul activităţilor ce urmează a fi desfăşurate de către subiecţi, sau abţinerea de la ele, şi cercul persoanelor cărora unele activităţi le sunt permise, iar altora interzise.

Analizînd legislaţia din domeniu pe segmentul obligaţiilor de a proteja mediul înconjurător, se observă o distincţie între obligaţiile care prescriu desfăşurarea unor anumite acţiuni în scopul protecţiei mediului şi asigurării dreptului fundamental al omului la un mediu înconjurător sănătos, iar altele interzic.

Astfel, în baza celor relatate, am putea afirma că în conformitate cu conţinutul prevederile legale, care stipulează un set de obligaţii orientate spre a proteja mediul şi a asigura realizarea dreptului constituţional la un mediu înconjurător sănătos, obligaţiile pot fi clasificate în două categorii:

a)obligaţii onerative sau pozitive adresate persoanelor fizice şi juridice, care prevăd obligatia de a săvîrşi anumite acţiuni, spre exemplu: să folosească raţional resursele naturale, să nu lezeze drepturile şi înteresele altor beneficiari ai resurselor naturale, să semnaleze operativ autorităţile pentru mediu sau organizaţiile ecologice despre daunele, provocate naturii de persoanele fizice şi juridice; să folosească cît mai economicos energia, apa, să întreprindă măsuri pentru prevenirea alunicărilor de teren, să nu admită eroziunea solului, salinizarea sau înmlăştinirea secundară, compactarea şi poluarea solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, să respecte normativele solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, să respecte normativele aplicării în agricultură a substanţelor chimice; să retehnologizeze procesele de producţie în vederea minimalizării deşeurilor prin folosirea cît mai efecientă a materiei prime, să reducă folosirea substanţelor toxice, inflamabile şi să le înlocuiască cu materiale alternative inerte, care asigură obţinerea unei producţii finale cît mai durabile, să producă, să utilizeze şi să pună în circulaţie ambalaje recuperabile, refolosibile, reciclabile sau uşor degradabile; să doteze sursele generatoare de noxe cu dispozitive, echipamente şi instalaţii de epurare, capabile de a reduce noxele evacuate sub limitele admisibile, stabilite de autorizaţiile pentru mediu; să efectueze transportarea de pesticide şi alte substanţe toxice, inclusiv radioactive, numai în perimetrele special amenajate, cu mijloace utilate special pentru acest scop şi însoţite de persoane împuternicite în baza autorizaţiei, eliberate pentru fiecare caz aparte de către autorizaţiile pentru mediu, etc.

b)obligaţii prohibitive adresate persoanelor fizice şi juridic, care interzic săvîrşirea unor anumite acţiuni, şi anume: să nu depoziteze şi împrăştie pe sol, în afara perimetrelor admise şi special amenajate a deşeurilor de producţie şi menajere, a moluzului rezultat din construcţii, a fierului vechi, a ambalajelor de orice fel, a reziduurilor industriale, a substanţelor chimice şi radioactive; să nu deverse în apele de suprafaţă, în canalele de irigare şi de desecare a apelor uzate neepurate, a celor poluate termic şi radioactive, a apelor contaminate cu germeni patogeni şi paraziţi, a produselor sau reziduurilor petroliere şi a altor poluanţi, a deşeurilor de orice natură, a dejecţiilor, a moluzului rezultat din construcţii, a altor reziduuri şi pesticide, precum şi introducerea de explozibile, otrăvuri, narcotice şi alte substanţe de acest fel; să nu îngroape şi depoziteze în spaţii subterane, fără acordul autorităţilor pentru mediu, pentru sănătate şi al autorităţilor administraţiei publice locale, a unor deşeuri solide, lichide şi gazoase, chimice şi radioactive, care pot polua resursele subsolului şi deteriora calitatea acestora; să nu ardă miriştile, învelişul vegetal uscat al perdelelor forestiere de protecţie a cîmpurilor de pe marginile drumurilor, precum şi arderea deşeurilor nocive în afara perimetrelor admise şi special amenajate; să nu depoziteze îngrăşămintele minerale şi pesticidele în încăperi şi locuri neautorizate de autorităţile pentru mediu şi pentru sănătate, precum şi folosirea lor în zonele supuse măsurilor speciale de protecţie, etc.

Ar fi de remarcat că aceste obligaţii reflectate în legea cadru — Legea privind protecţia mediului înconjurător,16 se regăsesc în majoritatea actelor normative de specialitate, fiind susceptibile ca în cazul în care, persoanele fizice şi juridice nu se conformează acestor cerinţe şi nu-şi onorează îndatorirea fundamentală de a proteja mediul înconjurător, să atragă răspunderea civilă, penală sau administrativă (contravenţională), pentru daunele aduse semenilor săi şi a întregii societăţi.

Prin urmare, răspunderea juridică condiţionată de nesatisfacerea îndatoririi fundamentale de a proteja mediul înconjurător sub toate formele sale, o poziţionează pe ultima ca instrument juridico-constituţional privind protecția dreptului fundamental al omului la un mediu înconjurător sănătos.