(перевод и научное редактирование ответственный за программу для академических кругов региональное представительство МККК в Центральной Азии), Одесса „Феникс“, 2011, Москва „ТрансЛит“, 2011, autor Gerhard Werle (Professor of German and International Criminal Law Humboldt–Universität zu Berlin).
Manualul Profesorului Gerhard Werle, publicat pentru prima dată în limba germană în anul 2003, a fost pe larg recunoscut şi s–a bucurat de la bun început de o autoritate enormă. De atunci a apărut nu doar cea dea doua ediţie a manualului în limba germană, dar şi traducerea acestuia în limbile engleză, spaniolă, italiană, chineză, rusă. Acest fapt datorează în mare parte evoluţiei promte a dreptului internaţional penal de la finele secolului XX — începutul secolului XXI.
Din punct de vedere istoric, ideea justiţiei penale universale a apărut de mult timp, însă doar pe parcursul secolului XX asemenea idei au început să preia forma unor concepte de drept. Constituirea instituţiei răspunderii penale individuale în baza dreptului internaţional penal se ciocnea în acest proces de două obstacole principale. În primul rând, din punct de vedere al dreptului internaţional clasic, subiecte exclusive ale acestuia erau statele şi nici decum persoanele fizice. De aceea, instituirea normelor juridico–penale în dreptul internaţional necesitau recunoaşterea prealabilă a indivizilor în calitate de subiecte de drept internaţional. În al doilea rând, era necesar de a depăşi atitudinea „protectoare“ din partea statelor, bazată pe conceptul suveranităţii, faţă de o eventuală intervenţie din exterior. În final, ambele obstacole au fost depăşite. În acest proces evoluţia dreptului internaţional penal se baza inclusiv pe consolidarea situaţiei indivizilor.
Remarcăm că dacă încă la începutul anilor 1990 însăşi existenţa dreptului internaţional penal era pusă la îndoială, atunci astăzi poziţiile principiale sunt unanime — dreptul internaţional penal reprezintă parte componentă a dreptului internaţional pozitiv şi nici decum nu constituie un drept în proces de constituire. În aşa fel, în opinia experţilor — doar metoda istorică al cercetării dreptului internaţional penal nu este suficientă. Accentul se pune pe organizarea sistematică şi acumularea materialului juridic.
Manualul conţine o descriere sistematică a principiilor generale, a izvoarelor şi a evoluţiei dreptului internaţional penal material, precum şi o analiză detaliată a unor componenţe de infracţiuni/crime internaţionale.
Interesul sporit de care se bucură dreptul internaţional penal în întreaga lume este argumentat prin numărul crescând de publicaţii la această temă în ultimii ani. În timp ce Tribunalele ad hoc pentru fosta Yugoslavie şi Rwanda îşi încheie mandatul, Curtea Penală Internaţională doar îşi începe activitatea, adoptând primele decizii pe chestiuni importante de drept material şi procesual. O importanţă deosebită au preluat şi alte forme de aplicare a dreptului internaţional penal, cum ar fi de exemplu instanţele judiciare „hibrid“. În egală măsură apreciem nivelul crescând de implementare şi de aplicare a dreptului internaţional penal la nivel naţional. În opinia experţilor este evident că dreptul internaţional penal va continua să evolueze şi pe viitor.
Obiectivul lucrării în cauză constă în descrierea sistematică a dreptului internaţional penal material. Aşa, se atrage atenţia tendinţelor generale ale dezvoltării justiţiei penale internaţionale; este supusă analizei justiţia tranziţională; sunt studiate materiale actuale ce reflectă activitatea Curţii Penale Internaţionale.
Sunt supuse studiului practica judiciară a Curţii Penale Internaţionale, dar şi hotărârile adoptate de Tribunalele penale internaţionale pentru fosta Yugoslavie şi Rwanda. Manualul conţine şi un capitol consacrat exercitării de către istanţele judiciare naţionale sau cele „hibrid“ a urmării penale a persoanelor ce au comis crime internaţionale.
Caracterul detaliat şi sistematic al lucrării permite ca aceasta să fie utilizată atât în calitate de manual, cât şi ediţie informativă ce reflectă aspecte evolutive şi ale aplicabilităţii practice a dreptului internaţional penal.
Atenţionăm că Profesorul Gerhard Werle este membru al grupului de lucru pentru implementarea Codului infracţiunilor contra dreptului internaţional, elaborat de Ministerul Justiţiei al Germaniei, precum şi membru al comitetului de experţi al Crucii Roşii din Germania în domeniul dreptului internaţional umanitar.
Lucrarea este adresată studenţilor, doctoranzilor, profesorilor facultăţilor de drept şi de relaţii internaţionale, dar în egală măsură specialiştilor şi practicienilor în domeniul dreptului internaţional şi al relaţiilor internaţionale.
Vitalie GAMURARI, dr., conf. univ.